Acționarii Romgaz au aprobat preluarea ExxonMobil, implicit jumătate din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră. Care e valoarea contractului

Acționarii Romgaz au aprobat preluarea ExxonMobil, implicit jumătate din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră. Care e valoarea contractului
În a doua campanie de foraj de explorare în apele de mare adâncime din zona românească a Mării Negre, cu șapte sonde săpate, încheiată în ianuarie 2016, s-au descoperit acumulări de gaze / Sursa foto: ExxonMobil
Publicat: 10/12/2021, 09:32
Actualizat: 10/12/2021, 16:13

După finalizarea cu succes a negocierilor cu americanii de la ExxonMobil, care dețin jumătate din perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, acționarii Romgaz au fost chemați, vineri, să aprobe semnarea contractului pentru cumpărarea acțiunilor filialei din România, precum și un împrumut bancar în acest sens.

Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Societăţii Naţionale de Gaze Naturale Romgaz , întrunită vineri în ședință, a aprobat tranzacția de achiziție de către S.N.G.N. Romgaz S.A. a tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al)și încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă.

Hotărârea a fost adoptată cu 305.453.950 voturi, reprezentând 79,2517% din capitalul social și 98,3135% din totalul voturilor valabil exprimate, conform informării transmise la BVB.

Tot vineri, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor a aprobat contractarea de împrumuturi de la una sau mai multe instituții de credit, în valoare totală de 325 milioane euro, în vederea acoperirii unei părți din prețul tranzacției de achiziție de către Romgaz  a tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) Exxon Mobil Exploration and Production Romania Limited.

SNG -Raport Curent Hotarari AGEA si AGOA 10-12-2021 by Gandul.info on Scribd

Termenii tranzacției

Ședințele Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor a Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz (AGEA) și a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA) sunt programate pentru vineri după ce au fost amânate de joi, când nu a fost întrunit cvorul de prezență. Statul român deține 70% din acțiunile Romgaz.

Dacă va trece de vot, tranzacţia ar urma să fie finalizată în primul trimestru din 2022, după cum a afirmat recent Aristotel Jude, directorul general al Romgaz. „La 26 octombrie conducerea executivă Romgaz a finalizat negocierile cu Exxon privind preluarea acţiunilor Exxon Romania Exploration and Producţion. Nu a fost semnat niciun contract la acel moment, pentru că tranzacţia se va semna după ce AGA va aproba finalizarea negocierilor”, a spus Aristotel Jude, într-o conferință de specialitate.

Așa cum a transmis compania la Bursa de Valori București (BVB), Consiliul de Administraţie al Romgaz a avizat, în 2 noiembrie, achiziţia tuturor acţiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deţine 50% din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă din Marea Neagră.

Preţul de achiziţie va fi de 1,06 miliarde de dolari, care poate fi ajustat pozitiv cu o valoare maximă de cel mult 10 milioane de de dolari, în timp ce ajustarea negativă nu este limitată, conform deciziei Consiliului. La semnarea contractului, Romgaz va avea obligaţia de a achita vânzătorilor 106 milioane de dolari reprezentând avans/depozit.

Contractul de vânzare – cumpărare poate fi semnat de reprezentanții Romgaz doar după aprobarea tranzacţiei şi a contractului de către Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor.

„Estimăm că finalizarea tranzacţiei dobândirea acţiunilor să aibă loc în primul trimestru 2022”, a precizat oficialul Romgaz, în conferinţa Focus Energetic.

Potrivit lui Aristotel Jude, proiectul de gaze este menit să asigure securitatea energetică pentru România. „Este un proiect strategic, de care depinde sustenabilitatea viitoare a companiei, proiectele geologice sunt din ce în ce mai puţine şi cu mare risc, pe onshore, proiectul duce la creşterea portofoliului de resurse şi rezerve din valorificarea. Un astfel de proiect va aduce securitatea energetică”, a spus directorul general Romgaz.

Tot vineri este convocată și Adunărea Generală Ordinară a Aţionarilor (AGOA) pentru aprobarea contractării de împrumuturi de la una sau mai multe instituții de credit, în valoare totală de 325 de milioane de euro, în vederea acoperirii unei părți din prețul tranzactiei de achiziție, conform convocatorului transmis Bursei de Valori Bucureşti, cu următoarele criterii:

  • garanții: fără garanții;
  • comision de acordare: 0 (zero);
  • comision de neutilizare: 0 (zero);
  • comision de rambursare anticipată: 0 (zero);
  • rata de dobândă pentru utilizare în EUR: EURIBOR 3M plus % marjă pe an (% marja conform celei mai bune oferte in cazul in care se încheie un singur contract de împrumut, sau % marja conform celor mai bune oferte în cazul in care se încheie doua contracte de împrumut);
  • maturitatea creditului: 5 ani de la data tragerii;
  • rambursarea creditului: rate trimestriale egale începând cu primul trimestru după prima tragere din credit;
  • perioada de utilizare: 3 luni de la data semnării contractului de împrumut

Cât de mare e rezervorul de gaze din Neptun Deep

În urma explorărilor din blocul Neptun, ExxonMobil și OMV Petrom au descoperit, în 2012, un rezervor de gaze estimat între 1,5 si 3 trilioane picioare cubice (respectiv între 42 si 84 miliarde metri cubi). Producția de gaze a României a fost de 9 miliarde de metri cubi în 2020, conform Direcției Generale pentru Energie a Comisiei Europene.

În cazul în care tranzacția cu Romgaz se va perfecta, operarea perimetrului va fi realizată de celălalt partener la concesiune, OMV Petrom, conform unui comunicat comun.

„OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est și Romgaz, cel mai mare producător și principal furnizor de gaze naturale din România, cooperează pentru a debloca resursele de gaze naturale din Marea Neagra. Acestea sunt esențiale pentru securitatea energetica a României, pentru succesul tranziției energetice și pentru a genera creștere economică. În situația acceptării ofertei Romgaz de către ExxonMobil, OMV Petrom va acționa ca operator al perimetrului Neptun Deep”, au transmis șefii celor două companii.

Conform celui mai recent raport al companiei transmis BVB, Grupul Romgaz a înregistrat în primele nouă luni ale anului 2021 o cifră de afaceri de 3,496 miliarde de lei, în crestere cy 19,8%, respectiv 578,1 milioane de lei, comparativ cu cea realizată în primele nouă luni din 2020. În trimestrul al treilea (T3) al anului 2021, cifra de afaceri consolidată a crescut cu 71,9% față de T3 2020.

Profitul net de 1,156 miliarde de lei a fost mai mare cu 22,7%, respectiv 214,4 milioane de lei, comparativ cu perioada similara a anului anterior.

Consumul de gaze naturale estimat la nivel național pentru perioada de raportare a fost de 90,32 TWh, cu aproximativ 3,2% mai mare decât cel înregistrat în perioada similară din 2020.

Astfel, cota de piata a Romgaz, estimată pentru primele nouă luni ale anului 2021, este de 45,8%, cu 8% mai mare ca cea înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?